Psihologie si astrologie: Zodia Pestilor

                 Omul din Pesti cauta sa se elibereze din catusele limitative ale individului; Eul inseamna pentru el salasul suferintei; percepe orice egoitate sub aspectul despartirii, al singuratatii izolatoare si al lipsei unui refugiu. De aceea cauta parca sa-si dizolve Eul; ar dori sa-l sacrifice de dragul unei extinderi a fiintei sale, de dragul permeabilitatii care sa-l faca apt sa participe la tot ceea ce este viu, intr-o legatura atotcuprinzatoare nelimitata. Iubirea care uita de sine, intelegerea empatica si plina de compasiune constituie pentru el cheia necesara intelegerii lumii.

Astrologia si psihologia nu prea se combina de obicei. Iata insa ca am descoperit o carte in care cele doua stiinte au un punct comun. Este vorba despre Astrologie si psihoterapie de Fritz Riemann.

Pesti

Daca omul din semnul Varsatorului putea sa se retraga in inaltimi solipsiste, supraevaluandu-si unicitatea individualitatii si retragandu-se intr-o „splendid isolation“, care il ducea la pericolul de a-si pierde contactele cu semenii, tematica ultimului semn zodiacal, cel al Pestilor, este din nou antinomica.

Omul din Pesti cauta sa se elibereze din catusele limitative ale individului; Eul inseamna pentru el salasul suferintei; percepe orice egoitate sub aspectul despartirii, al singuratatii izolatoare si al lipsei unui refugiu. De aceea cauta parca sa-si dizolve Eul; ar dori sa-l sacrifice de dragul unei extinderi a fiintei sale, de dragul permeabilitatii care sa-l faca apt sa participe la tot ceea ce este viu, intr-o legatura atotcuprinzatoare nelimitata. Iubirea care uita de sine, intelegerea empatica si plina de compasiune constituie pentru el cheia necesara intelegerii lumii.

Aici ii vom gasi pe oamenii religiosi care, inzestrati pentru metafizic si transcendent, reunesc o capacitate de traire care poate ajunge de la o interiorizare meditativa pana la o privire vizionara. Abnegatia sa poate fi folosita si pe plan uman, in activitati sociale, terapeutice si altele care sunt de ajutor, in mod foarte natural chiar si intr-o mare iubire.

Omul din acest semn este din constructie mai sensibil-permeabil decat altii, si este determinant pentru el daca este de acord cu aceasta predispozitie a lui, ceea ce il face, ce-i drept, mai deschis fata de suferinta, dar de aici cresc apoi fortele sale ocrotitoare, consolatoare; sau daca se fereste de aceasta sensibila deschidere la suferinta, se intareste impotriva ei si se refugiaza in comportamente indiferente, in spatele carora nu va putea fi prins datorita virtuoasei sale arte a prefacerii.

In domeniul ascendentului, acest semn mijloceste o constitutie delicata, sensibila, putin vitala, avand un sentiment fundamental de viata pe care l-am putea descrie cel mai nimerit prin sentimentul de a fi expus, de a fi un obiect. Temperamentul acestui om este sensibil, flegmatic, melancolic, reactioneaza ca un seismograf la toate impresiile; nu-ti poti imagina o reactie mai puternica — ar putea fi asemuita cu un mobil, care reactioneaza la cea mai mica pala de curent.

Deoarece omul se opune mai intai vag lumii din cauza constitutiei sale — fizice si psihice —, ar putea sa i se lase prada cu totul; dar pentru a se autoapara dobandeste o capacitatea cameleonica de adaptare si transformare, in spatele careia se ascunde pentru a nu fi atins si lezat. Faptul acesta poate media o anumita impresie despre el, si anume ca n-ar avea nici un fel de Eu propriu, cand de fapt incearca doar sa se pazeasca de o impovarare careia nu i-ar putea face fata. Astfel poate dezvolta o multilateralitate, o multistratificare sufleteasca, ce preia culoarea mediului inconjurator; strident si plastic, ii stau parca la dispozitie toate tonurile contactelor umane.

Cu Luna in acest semn, omul de aici incearca sa indeparteze cat se poate de mult bariera dintre Eu si Tu. In relatiile parteneriale ar dori sa fie cat se poate de apropiat de celalalt, nazuieste sa se uneasca simbiotic, Eul si Tu-ul sa se „contopeasca“ si „topeasca“ in „Noi“. Se simte identificat empatic cu partenerul intr-atat, incat nu rareori traieste impreuna cu partenerul viata acestuia, chiar cu preluarea ei ca sarcina proprie, lasand-o parca sa se reverse in el. Asta poate duce la o dragoste foarte profunda, care uita de sine, dar poate fi si utilizat pentru a se feri de individuatie intr-o adaptare mimetica ce deleaga toata raspunderea, activitatea si decizia partenerului, si asa, ramanand copilaros, el devine cu totul dependent de celalalt, pasandu-i chiar raspunderea pentru sine insusi. In acest parteneriat exista atat trairi fericite ale unei iubiri neconditionate ce ajunge in profunzimi nebanuite, dar pot aparea si incalciri tragice si proiectii ce par insolubile, ele ivindu-se atat de usor din cauza lipsei distantei creative fata de Tu, din prea mare apropiere si din prea putina existenta proprie.

Cu Soarele in acest semn omul poarta in sine o imagine conducatoare pe care o putem parafraza prin „homo religiosus“, misticul; si samariteanul se ofera aici ca imagine, vindecatorul si ocrotitorul, oameni care prin jertfa proprie si prin suferinta biruita devin salvatorii celorlalti si sprijinul lor la nevoie. Omul poate ajunge astfel la o deschidere si o profunzime sufleteasca si spirituala ce trec granitele; in perceperea lui „tat twam asi“ Eul si lumea ii devin o parabola, Eu si Tu, subiect si obiect, vor fi schimbul plasmuitor al contrastelor aparente, ceea ce se poate intensifica pana la trairile mistice ale solidaritatii universale. Eul se dizolva atunci parca in participarea la univers, iar omul poate intui motivul existentei, din care se deschide multitudinea lumii fenomenelor. Forta acestui om rezida in permeabilitatea sa, prin care multe ii devin ca transparente, i se dezvaluie ceea ce pentru altii ramane ascuns.

Aceasta permeabilitate care dizolva granitele are desigur si partile sale umbrite, si anume in rezolvarea gresit inteleasa a sarcinii date aici: omul nici macar nu incearca atunci sa devina un individ, ci evita individuatia prin adaptare multipla si identificare, printr-un joc de rol, le percepe pe toate ca fiind multilateralitatea si bogatia fiintei sale, fara a recunoaste ca le rascumpara cu o lipsa a Eului, pe care o considera a fi devotamentul cerut in acest caz — el insa nici macar nu a dezvoltat inca in sine ceea ce urmeaza a fi sacrificat aici.

Prin sensibilitatea sa si parca „lipsa pielii de protectie“ (Oskar Adler) omul sufera aici mai mult decat altii din cauza vietii. De aceea cauta siguranta — este omul „asigurarilor“. Crede ca gaseste o posibilitate ramanand cat mai mult posibil copilaros-iresponsabil, impingandu-i pe cei din jur in rolul de aparatori, cerand sa fie menajat. Se sustrage astfel confruntarii cu sine insusi si deseori ii intalnim aici pe „vesnicii copii“ care, „inofensivi“ in nevinovatia lor, evita orice responsabilitate, ajungand la o indiferenta morala si un infantilism de neinteles din punct de vedere etic. Altfel decat omul din semnul Balantei care evita tensiunile din necesitatea armoniei si din angoasa de pierdere a simpatiei celorlalti, cel din semnul Pestilor se refugiaza intr-o „bunatate“ atotintelegatoare, intr-o toleranta ce ar trebui sa-l scuteasca de intalnirea cu sine insusi si de luarea unei atitudini.

Niciodata nu va fi primul care sa arunce cu pietre si, plecand de la motoul ca nimic din ceea ce este omenesc nu-i este strain, ca „sa intelegi tot“ inseamna „sa ierti tot“, traieste o neinteleasa umilinta crestina. Apare atunci ca fiind amorf sufleteste, fara contur, indiferent moral sau chiar amoral; el confunda slabiciunea ingaduitoare cu toleranta, lipsa unui punct de vedere cu bunatatea, care poate sa fie si severa si in stare sa pretinda. Nu vrea sa recunoasca ce comod este sa gasesti scuze pentru orice, iar daca extinde acest lucru si asupra sa pare ca se afla dincolo de bine si rau, cand de fapt are doar un Supraeu dezvoltat defectuos, o constiinta morala extraordinar de plastica ce nu mai poate fi numita astfel tocmai din cauza plasticitatii ei.

Isi poate insa si cultiva capacitatea de a suferi, facand-o o valoare de care sa depinda sentimentul sau autovaloric, masura puterii suferintei devenind etalonul sau moral. Atunci devine extrem de sensibil la durere, ba chiar maniac la suferinta, ajungand pana la masochism sufletesc sau sexual, etaland o nelipsita autocompasiune care ii va provoca pe ceilalti, constient sau nu, sa-l crute, ajungand la atitudini de santaj sentimental in cazul in care se simte prins la stramtoare si nu mai poate evita adevaratele controverse.

Poate planui sa se lase chinuit si sa obtina astfel un castig dublu: ii lasa pe altii sa se supere, se bucura de suferinta sa prin altii si poate avea totodata sentimentul ca este moral mai bun decat ei. Acesta nu este sentimentul superioritatii morale pe care l-am intalnit la cel nascut sub semnul Sagetatorului, care parea ca se afla datorita idealismului sau deasupra celorlalti, ci omul vrea aici sa-i impinga pe ceilalti spre suparare, pentru a se simti, alaturi de suferinta lor, ca fiind mai bun.